Rețeta rapidă de chec gustos!

Varianta simplă și rapidă de chec pentru ceaiul de seară. Un desert de suflet, foarte gustos și cu aromă tomnatică. Combinația cunoscută de aluat fraged, mere și nuci prăjite. O adevărată descoperire pentru serile răcoroase de toamnă. 

INGREDEINTE: 

Pentru aluat: 

-350 gr de făină; 

-70 gr de zahăr; 

-8 gr de zahăr vanilat; 

-1 ou; 

-4 linguri de lapte; 

-150 gr de unt la temperatura camerei; 

-10 gr de praf de copt; 

-1 praf de sare. 

Pentru umplutură: 

-1 kg de mere (acre sau dulci acrișoare); 

-50 gr de zahăr sau după gust; 

-4 gr de zahăr vanilat; 

-30 gr de stafide spălate; 

-30 gr de unt; 

-scorțișoară; 

-1 gălbenuș + 1 lingură de lapte – pentru uns; 

-50 gr de nuci (alune, migdale, fulgi de migdale, miez de nucă etc.). 

MOD DE PREPARARE: 

1.Combinați făina cu praf de copt și cerneți amestecul în vasul mixerului, unde veți frământa aluatul. 

Sfat. De asemenea, puteți frământa aluatul cu ajutorul robotului de bucătărie, mixerului cu palete spirală sau manual. 

2. Adăugați zahăr, zahăr vanilat, sare și amestecați. 

3. Turnați lapte, spargeți oul, adăugați untul moale și amestecați cu mixerul planetar, până aluatul începe să se adune într-o bilă. 

4. Frământați aluatul încă puțin timp pe suprafața de lucru. El va fi moale și nelipicios. Îl înveliți în folie alimentară și îl dați la frigider, până pregătiți umplutura. 

5. În tigaie, adăugați unt, zahăr, zahăr vanilat, stafide și scorțișoară. 

6. Curățați merele de coajă și le tăiați pai. 

7. Le adăugați în tigaie, amestecați și înăbușiți umplutura, până merele devin moi, dar își mențin forma. Măriți temperatura și așteptați să se evaporeze lichidul. Lăsați umplutura să se răcească. 

8. Tăiați alunele lamele, apoi amestecați gălbenușul cu lapte. 

Sfat. Dacă folosiți miez de nucă, îl alegeți deschis la culoare, ca să nu devină foarte întunecat în timpul coacerii. 

9. Luați o hârtie de copt puțin mai mare decât baza formei (30*22 cm sau 28 cm), o presărați cu făină și întindeți o jumătate de aluat. 

Sfat. Dacă aluatul se lipește, folosiți făină. 

10. Transferați-o în formă și modelați o bordură. Unde este prea mult aluat, îl tăiați, unde nu ajunge, adăugați. 

11. Adăugați umplutura și o repartizați. 

12. Luați o hârtie de copt de mărimea formei, întindeți a doua bucată de aluat, rulați un rulou și îl transferați în formă. Lipiți marginile. 

Sfat. Dintr-o porție dublă de aluat, puteți pregăti checul într-o tavă 30*40 cm. 

13. Ungeți checul cu amestec de gălbenuș, presărați alunele și înțepați suprafața în mai multe locuri cu furculița. 

14. Dați forma la cuptorul preîncălzit până la 200°C pentru 30-35 de minute. Primele 15 minute pe treapta inferioară, pentru ca aluatul de jos să se coacă bine și să nu se înmoaie de la merele suculente, apoi pe treapta medie. 

15. Scoateți checul din formă și îl lăsați să se răcorească. 

Un gust clar și combinat perfect de aluat fraged și mere, în care s-au încadrat armonios nucile prăjite. 

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!