Rulouri de carne cu castraveți marinați și cașcaval. Un deliciu de nedescris!

Rulourile de carne cu castraveți marinați și cașcaval sunt pretendente la felul principal de mâncare pe mesele festive. Învelișul lor de carne este fin, subțire, suculent și pătruns de aroma condimentelor. Rulourile se prepară ușor și pot fi servite în porții potrivite.

INGREDIENTE:

-600 g de mușchi de porc sau vită;

-2 castraveți marinați;

-50-100 g de cașcaval;

-3-4 linguri de suc de lămâie;

-½ linguriță de sare;

-piper negru măcinat — după gust;

-muștar bavarez — după gust.

MOD DE PREPARARE:

1.Tăiați carnea (noi am folosit ceafă de porc) în felii transversale cu grosimea de 6-7 mm.

2.Puneți feliile de carne între 2 bucăți de folie alimentară și bateți-le foarte bine cu ciocanul pentru carne — pe ambele părți.

3.Presărați-le cu sare, piper negru măcinat și stropiți-le cu suc de lămâie — pe ambele părți. Apoi suprapuneți-le și puneți-le într-un bol. Acoperiți-le cu folie alimentară și lăsați-le să se marineze pe parcursul a 20-30 minute, la temperatura camerei.

4.Tăiați cașcavalul în fâșii groase, iar castraveții marinați — în sferturi longitudinale.

5.Puneți o felie de carne pe suprafața de lucru. Ungeți-o cu aproximativ ½ linguriță de muștar. Așezați o fâșie de castravete și 2 fâșii de cașcaval în apropiere de una dintre marginile ei transversale.

6.Rulați felia de carne sub formă de rulou. Fixați-i „cusătura” cu ajutorul scobitorilor sau înfășurați-l cu ață alimentară.

7.Procedând similar, modelați toate rulourile. Noi am obținut 8 bucăți.

8.Încingeți puțin ulei într-o tigaie. Prăjiți rulourile pe toate părțile, pe foc mare, până se vor rumeni.

9.Ungeți o tavă cu puțin ulei. Transferați rulourile rumenite pe ea. Coaceți-le timp de 10-15 minute în cuptorul preîncălzit până la 220°C.

10.Transferați-le pe un platou și serviți-le.

Rulourile de carne cu castraveți marinați și cașcaval sunt delicioase. Vă recomandăm să le pregătiți!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!