Salată-aperitiv ”Lalele albe” – tot ce e genial e simplu!

Salată-aperitiv ”Lalele albe”. Transformați cele mai simple ouă umplute într-un preparat festiv, care va arăta excepțional pe masa de sărbătoare!

INGREDIENTE:

-7 ouă;

-1 brănză topită de la congelator;

-4-5 căței de usturoi;

-2 linguri de maioneză sau smântână;

-verdeață: ceapă și pătrunjel;

-piper negru măcinat – după gust.

MOD DE PREPARARE:

1.Crestați ouăle, dar nu le tăiați până la sfârșit.

2.Apoi dați la o parte cu grijă petalele de albuș, să nu le deteriorați, și scoateți gălbenușul cu lingurița sau tăiați-l bucăți cu cuțitul. Chiar dacă albușul se va deteriora ușor, acest lucru nu se va vedea în preparatul final.

3.Dați cașcavalul topit prin răzătoarea mică direct în vasul cu gălbenușuri, adăugați usturoiul dat prin presă și maioneza, apoi amestecați foarte bine ingredientele, folosind furculița, astfel obțineți mai ușor o compoziție omogenă.

Sfat. Dacă nu a aveți cașcaval topit, puteți pregăti umplutura doar din maioneză și usturoi.

4.Condimentați umplutura cu piper negru și mai amestecați o dată. Gustați și, dacă e nevoie, mai adăugați usturoi.

5.Transferați compoziția într-un poș cu dui și umpleți ouăle. Puteți face acest lucru cu o linguriță, dar foarte atent, sau cu o pungă din plastic cu vârful tăiat.

Sfat. Dacă întâmplător s-a rupt o petală de albuș, după ce umpleți oul, o adăugați și o presați ușor, ea se va lipi de umplutură.

6.Pe platoul de servire, așezați fire de ceapă verde, apoi ouăle umplute, adică lalelele, și la sfârșit ornați cu pătrunjel.

Umplutura poate fi foarte versatilă, în dependență de gusturile fiecăruia, cel mai important este modul de servire.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!