Salată de vinete prăjite cu dressing de ardei și usturoi (pentru iarnă)!

Această conservă este extraordinară: delicioasă, aromată și ușor picantă. Deși prepararea ei necesită destul de mult timp, merită să o încercați!

INGREDIENTE:

-2 kg de vinete;

-o lingură de sare;

-400 g de ardei dulci;

-80 g de usturoi;

-40 g de ardei iute;

-400 ml de ulei;

-100 ml de oțet 9%;

-o linguriță de zahăr;

-2 foi de dafin.

MOD DE PREPARARE:

1.Spălați vinetele și îndepărtați-le capetele. Tăiați-le sub formă de rondele cu grosimea de 5 mm.

2.Puneți-le într-un bol adânc și presărați-le cu sare. Amestecați-le și lăsați-le să se „odihnească” pe parcursul a 60 minute.

3.Scurgeți lichidul eliberat de vinete, după care uscați-le cu ajutorul prosoapelor de hârtie (ca să nu sară stropi în timpul prăjirii).

4.Puneți rondelele de vânătă într-un bol adânc. Turnați 200 ml de ulei peste ele și amestecați-le cu ajutorul a 2 spatule. Lăsați-le să se „odihnească” pe parcursul a încă 60 minute, amestecându-le periodic (de câteva ori).

5.Între timp pregătiți dressing-ul: curățați ardeii dulci de codițe și semințe. Tăiați-i în bucățele.

6.Curățați usturoiul și tăiați-l în bucățele.

7.Îndepărtați codița ardeiului iute și tăiați-l în rondele (cu tot cu semințe).

8.Treceți ardeii dulci, ardeiul iute și usturoiul prin mașina de tocat carne (puteți să-i mărunțiți cu ajutorul blenderului). Transferați-i într-un tuci.

9.Prăjiți vinetele pe o tigaie uscată: pe foc mare, pe ambele părți, până se vor rumeni puțin. Înainte de a le pune pe tigaie, amestecați-le cu spatula, ca să răspândiți uniform uleiul pe suprafața lor.

10.Când vă vor rămâne 2-3 porții de vinete de prăjit, puneți tuciul cu legumele tocate pe foc. Adăugați zahărul, 200 ml de ulei și foile de dafin (la sfârșit nu uitați să le scoateți — ele nu se adaugă în borcane).

11.Dați dressing-ul în clocot. La sfârșit adăugați oțetul în el și aduceți-l încă o dată până la punctul de fierbere.

12.Transferați rondelele de vânătă în borcanele sterilizate, așezându-le în straturi și alternându-le cu dressing-ul de ardei și usturoi.

13.Acoperiți borcanele cu capace sterilizate, fără să le închideți ermetic. Puneți-le într-o cratiță înaltă, tapetându-i în prealabil fundul cu hârtie de copt. Turnați apă caldă (50-60°C) în cratiță, astfel încât aceasta să cuprindă ¾ din înălțimea borcanelor.

14.Sterilizați viitoarele conserve timp de 20-30 minute din momentul clocotirii apei, pe foc mic.

15.Scoateți-le din apă și închideți-le ermetic.

16.Întoarceți-le cu capacele în jos și înveliți-le cu o pătură călduroasă până se vor răci complet.

17.Puneți-le la locul de păstrare. Salata de vinete cu dressing de ardei și usturoi va fi gata peste 1-2 luni.

18.În timpul iernii acest deliciu vă va răsfăța papilele gustative!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!