Salată din castraveți sărați, mere și ceapă (pentru picnic)!

Se potrivește excelent cu carnea friptă pe grătar sau frigăruile. Se prepară foarte ușor, iar combinația dintre ceapă, măr și castravetele sărat are un gust neobișnuit, care îi surprinde pe toți în mod plăcut!

INGREDIENTE:

-3-4 castraveți marinați;

-2 mere;

-2 cepe;

-sare, amestec de piperi măcinați — după gust;

-4-5 linguri de ulei.

Pentru marinada pentru ceapă:

-½ linguriță de sare;

-o linguriță de zahăr;

-2 linguri de oțet 9%;

-2 linguri de apă.

MOD DE PREPARARE:

1.Tăiați ceapa în semiluni subțiri și puneți-o într-un bol.

2.În continuare puteți proceda în 2 feluri:

-Dacă vă place ceapa iute, pur și simplu acoperiți-o cu apă rece și lăsați-o să se înmoaie pe parcursul a 15-20 minute. Dar în acest caz trebuie să adăugați 1-2 lingurițe de zahăr în salată.

-A doua variantă presupune marinarea cepei (noi o preferăm pe aceasta): adăugați ½ linguriță de sare, o linguriță de zahăr, 2 linguri de oțet 9% și 2 linguri de apă în bolul cu ceapa tăiată. Amestecați. Lăsați ceapa să se marineze timp de 15-20 minute.

3.Tăiați castraveții marinați în fâșii lungi și subțiri.

4.Curățați merele de coajă, semințe și cotoare. Tăiați-le în fâșii lungi și subțiri. Cel mai bine ar fi să folosiți mere acrișoare.

5.Puneți castraveții, merele și ceapa scoasă din marinadă/apă într-un bol. Adăugați sare și piper după gust. Dregeți salata cu ulei. Amestecați foarte bine.

6.Puteți să lăsați puțin salata să se pătrundă sau să o serviți îndată.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!