Se pregătește rapid și simplu! Un tort foarte gustos pentru orice sărbătoare!

Un delicios tort de caramelă. Conține blaturi delicate cu cafea, care nu necesită însiropare, cremă fină și straturi de arahide și caramel. Arahidele pot fi înlocuite cu orice nuci la dorință.

INGREDIENTE:

Pentru aluat:

– 4 gălbenușuri;

– 1 praf de sare;

– 4 albușuri;

– 1 praf de sare;

– 100 gr de zahăr (5 linguri rase);

– 80 gr de făină (4 linguri rase);

– 40 gr (ml) de lapte;

– 40 gr de ulei (4 linguri);

– 5 gr de cafea solubilă (2 lingurițe pline).

Pentru cremă:

– 450 gr de cremă de brânză;

– 250 gr de caramel.

Pentru straturi:

– 50 gr de arahide prăjite mărunțite;

– 100 gr de caramel.

MOD DE PREPARARE:

1. Adăugați cafeaua în laptele cald și amestecați, cât să se dizolve complet.

2. Amestecați uleiul cu cafeaua dizolvată.

3. Setați cuptorul la 170°С și pregătiți forma (22*36 cm), tapetând-o cu hârtie de copt.

4. Amestecați gălbenușurile cu un praf de sare.

5. Adăugați un praf de sare în vasul cu albușuri și începeți să amestecați cu mixerul la viteză mică. Când devin spumoase, setați viteza medie și adăugați zahărul în 3 etape.

6. După ce zahărul se topește complet, măriți treptat viteza, până la cea mai mare, și bateți albușurile, până obțineți vârfuri ferme.

7. Adăugați gălbenușurile și amestecați atent cu spatula, cu mișcări circulare de jos în sus, până la omogenizare.

8. Cerneți făina direct în vas și amestecați atent cu spatula, cu mișcări circulare de jos în sus, până la omogenizare.

Sfat. Dacă nu sunteți siguri, puteți adăuga 3 gr sau ½ linguriță de praf de copt.

9. Adăugați puțin aluat în vasul cu ulei și cafea, amestecați, apoi adăugați încă o porție de aluat și amestecați din nou, până la omogenizare.

Sfat. Adăugați cantitatea de aluat necesară, astfel încât compoziția să nu fie nici densă, nici lichidă.

10. Transferați compoziția în aluat și amestecați atent cu spatula, cu mișcări circulare de jos în sus, până la omogenizare. Compoziția finală trebuie să rămână pufoasă.

11. Turnați lent aluatul în formă, oferind bulelor mari de aer posibilitatea să iasă, nivelați stratul, loviți cu grijă forma de câteva ori de masă și o dați la cuptorul înfierbântat pentru 25-30 de minute.

Sfat. Nu deschideți ușa cuptorului cât se coace pandișpanul.

12. Scoateți pandișpanul din formă, îl acoperiți cu hârtie de copt, îl răsturnați și îndepărtați hârtia pe care s-a copt. Tăiați marginile, nu aveți nevoie de ele.

13. Lăsați pandișpanul să se răcească, până la temperatura camerei, și îl împărțiți în 3 bucăți.

Sfat. Pandișpanul este foarte gustos și poate fi pregătit nu doar pentru tort. Dacă îl veți servi ca atare, atunci puteți adăuga mai mult zahăr.

14. Adăugați caramelul în vasul cu cremă de brânză și amestecați cu mixerul, până la omogenizare. Împărțiți crema vizual în 4 părți, păstrați ¼ la frigider, pentru mai târziu.

Sfat. Puteți înlocui caramelul cu lapte condensat fiert, dar, în acest caz, tortul nu va mai fi de caramel.

15. Așezați primul blat pe platou și îl acoperiți cu cremă: nivelați stratul și faceți o bordură, iar gaura o presărați cu arahide mărunțite (25 gr) și adăugați caramel (50 gr).

16. Adăugați al doilea blat și îl presați ușor în mijloc. Repetați straturile: cremă, arahide, caramel.

17. Urmează al treilea blat, presați ușor în mijloc și îndepărtați crema în exces de pe părțile laterale. Acoperiți blatul cu cremă și dați tortul la frigider pentru 2-3 ore.

18. Nivelați tortul cu crema păstrată mai devreme.

19. Decorați tortul după plac. Noi l-am nivelat cu folie de acetat, am făcut plasă de caramel și flori de cremă.

Vă recomandăm să-l pregătiți. Tortul este delicat, delicios și cu gust dulce echilibrat. Un desert minunat pentru un ceai cu familia sau alături de invitați.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!