— O navă maritimă a suferit un naufragiu. Un cuplu a reușit să ajungă la o barcă de salvare, dar, spre regretul lor profund, în aceasta mai rămăsese doar un loc liber. Soțul a urcat singur în barcă, lăsându-și soția să dispară în mijlocul oceanului. Și înainte să dispară sub apă, soția i-a strigat ultima frază din viața ei… — așa profesoara de literatură a început prima lecție din acest an de învățământ.
Aici ea a întrerupt povestirea.
— Cum credeți, — i-a întrebat ea pe elevii din fața sa — care a fost fraza respectivă?
Majoritatea elevilor au răspuns îndată: „Te urăsc!”, „Cât am fost de oarbă!” și altele de acest tip.
Toată clasa se întrecea în păreri. Doar un băiețel a rămas calm și a tăcut în tot acest timp.
— Iar tu ce părere ai? Ce a spus ea? — l-a întrebat profesoara, apropiindu-se de el.
— Eu cred că ea a spus: „Ai grijă de copilul nostru!”
— Cunoști această istorie? — a rămas surprinsă profesoara.
— Nu, pur și simplu același lucru l-a spus mama mea înainte de moarte tatălui meu, — a răspuns elevul.
Profesoara s-a întors cu spatele, sperând că nimeni nu a observat cum ochii i s-au umplut de lacrimi.
— Corect! — a spus ea. — Astfel, nava se scufunda. Bărbatul s-a întors acasă și și-a educat singur fiica. Peste mulți ani, când tatăl părăsise deja această lume, făcând curățenie în lucrurile lui, tânăra i-a găsit agenda, în care a citit următoarele:
„Ea suferea de o boală groaznică, când am plecat în călătorie. Nu mai avea mult de trăit. Vai, cât mi-aș fi dorit să mă înec în locul ei, dar nu am putut să renunț de dragul fiicei noastre. Puteam doar să o las în mijlocul oceanului.”
Clasa tăcea.
Privind ochișorii copiilor, era clar că această istorie i-a impresionat profund și că astăzi ei au înțeles pentru prima dată că prima impresie poate fi amăgitoare.
Iată de ce niciodată nu trebuie să judecăm superficial oamenii și faptele lor. Doar noi putem să nu cunoaștem multe lucruri despre ei.
Aveți grijă de cei dragi!