Sos Pesto cu vinete — o variantă neobișnuită a acestei rețete clasice!

Sosul Pesto cu vinete nu este o rețetă chiar tradițională. Dar în toiul sezonului de vinete anume el vă va fi pe plac. Semințele de pin din compoziția lui vă vor completa rezervele de vitamine și microelemente, iar usturoiul va intensifica gustul produsului final și va contribui la reducerea nivelului ridicat de colesterol „rău”. Dar haideți să uităm pentru o clipă de beneficiile lui și să ne concentrăm asupra gustului său formidabil.

INGREDIENTE:

-2 vinete;

-o linguriță de sare;

-30 g de semințe de pin;

-o legătură de busuioc;

-2 căței de usturoi;

-30 ml de ulei de măsline;

-20 g de cașcaval tare.

MOD DE PREPARARE:

1.Spălați vinetele și tăiați-le în cerculețe. Sărați-le. Transferați-le într-un bol și puneți-le deoparte pentru 30 minute. Apoi scurgeți lichidul eliberat de ele și acoperiți-le cu apă. Spălați-le.

2.Tapetați tava cu hârtie de copt și ungeți-o cu ulei. Așezați cerculețele de vinete pe ea. Coaceți-le pe parcursul a 15-20 minute în cuptorul preîncălzit până la 180°С. Lăsați-le să se răcească.

3.Uscați semințele de pin pe o tigaie uscată.

4.Treceți vinetele coapte, verdeața, semințele de pin și usturoiul curățat prin mașina de tocat carne.

5.Combinați compoziția obținută cu uleiul de măsline și cașcavalul dat prin răzătoarea mică.

Păstrați sosul pesto cu vinete într-un recipient de sticlă și folosiți-l în calitate de pastă tartinabilă pentru tartinele de casă. Iată cât de simplu și ușor puteți să transformați legumele preferate într-o gustare deosebită. Serviți aperitivul pe masa festivă sau savurați-l în orice zi, transformându-o în sărbătoare. Distribuiți această rețetă prietenilor voștri!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!