Terină din ciolan de porc!

Terina din ciolan de porc reprezintă un aperitiv excelent, care poate înlocui mezelurile din comerț de pe platou festiv. De asemenea, puteți să o pregătiți pentru mesele cotidiene și să o serviți la prânz sau la cină. Este un adevărat deliciu!

INGREDIENTE:

Pentru terină:

-2 ciolane de porc (în total, aproximativ 2400 g);

-1-2 linguri de sare;

-2 morcovi;

-2 cepe;

-5 gelatină (opțional);

-pătrunjel — după gust;

-2-3 căței de usturoi;

-2-3 linguri de capere (sau murături tocate mărunt);

-sare, piper negru măcinat — după gust;

-boabe de piper negru și ienibahar — după gust;

-foi de dafin — după gust.

Pentru salată:

-800 g de cartofi;

-250 g de ciuperci;

-100 g de bacon;

-o ceapă;

-1-2 căței de usturoi;

-sare, piper negru măcinat — după gust;

-o linguriță de muștar;

-80 ml de marinadă din borcanul cu castraveți marinați;

-3-5 castraveți marinați;

-ceapă verde — după gust;

-ulei — pentru prăjit.

MOD DE PREPARARE:

1.Curățați și spălați foarte bine ciolanele de porc. Puneți-le într-o cratiță încăpătoare și acoperiți-le cu apă rece.

2.Puneți cratița pe foc moderat și acoperiți-o cu un capac. Când supa va fi aproape de punctul de fierbere, adunați spuma formată pe suprafața ei. Apoi adăugați 1-2 linguri de sare, morcovii și cepele în ea.

3.Fierbeți carnea timp de 3.5 ore din momentul clocotirii, până când se va separa ușor de oase, pe foc mic, sub capac. Peste 2.5 ore adăugați boabele de piper negru și ienibahar în cratiță. Cu 15 minute înainte de a o lua de pe foc adăugați foile de dafin.

4.Scoateți carnea din supă și lăsați-o să se răcească. Apoi secționați longitudinal fiecare ciolan și dezosați-l. Separați carnea de șorici, având grijă să nu-i deteriorați integritatea. Dacă doriți, puteți să îndepărtați grăsimea de pe carne și șorici. Divizați carnea în fascicule de fibre.

5.Dizolvați gelatina în 350 ml de supă (la temperatura de aproximativ 60°C‌).

6.Amestecați carnea cu mărarul mărunțit, usturoiul trecut prin presa de usturoi, caperele, un polonic de supă combinată cu gelatină, sare și piper negru măcinat după gust.

7.Tapetați tava pentru chec cu folie alimentară. Apoi întindeți șoriciul pe fundul și pereții ei.

8.Adăugați compoziția de carne în tavă, răspândind-o uniform și compactând-o.

9.Turnați aproximativ 250 ml de supă combinată cu gelatină peste carne. Nivelul acesteia trebuie să corespundă suprafeței cărnii: lichidul trebuie să fie abia vizibil.

10.Acoperiți terina cu folia alimentară și dați-o la frigider peste noapte, ca să se închege.

11.Scoateți terina din tavă și folie. Feliați-o și serviți-o cu multă plăcere!

12.Noi am savurat-o alături de o salată gustoasă, pe care și voi puteți să o pregătiți: fierbeți cartofii în apă ușor sărată până vor fi gata. Apoi curățați-i de coajă și tăiați-i în rondele cu grosimea de circa 5 mm.

13.Tăiați ciupercile în bucățele și prăjiți-le într-o cantitate mică de ulei până când vor începe să se rumenească. Adăugați baconul tăiat în cubulețe, ceapa tăiată în cubulețe și usturoiul tocat mărunt în tigaie. Amestecați și prăjiți totul până când ceapa se va înmuia. Luați compoziția obținută de pe foc. Adăugați muștarul, marinada, sare și piper negru măcinat în ea. Amestecați foarte bine.

14.Tăiați mărunt ceapa verde.

15.Tăiați castraveții marinați în rondele sau jumătăți de rondele.

16.Amestecați cartofii cu celelalte componente pregătite. Salata este gata!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!