Turte gustoase în loc de pâine! Se vor mânca până la ultima fărâmitură!

O gustare rapidă sau pâine gustoasă pentru micul dejun, care poate fi pregătită foarte rapid, din ingrediente simple și accesibile.

INGREDIENTE:

– 2 pahare de apă caldă (400 ml);

– 1 pahar de lapte cald (200 ml);

– 90 ml de ulei vegetal de floarea-soarelui;

– 2 linguri de zahăr (40 g);

– 1 lingură de drojdie uscată (10 g);

– 1 linguriță de sare (8 g);

– 7 pahare de făină (840 g).

MOD DE PREPARARE:

1. Turnați apa, laptele și uleiul vegetal într-un bol, potrivit pentru frământat. Adăugați zahărul și drojdia uscată și omogenizați ingredientele cu ajutorul unui tel.

2. Adăugați jumătate din cantitatea de făină cernută din timp și sarea. Amestecați foarte bine cu o spatulă.

3. După aceasta, turnați restul făinii și frământați aluatul final cu mâinile. El trebuie să iasă moale, omogen și nelipicios. Acoperiți bolul cu o folie alimentară și lăsați aluatul să dospească pe parcursul a 45 minute, timp în care se va dubla în volum.

4. Presărați suprafața de lucru cu făină și transferați aluatul pe ea. Mai frământați-l puțin, apoi modelați-l într-un șnur și împărțiți-l în bucăți egale. Noi am obținut 18 biluțe.

5. Adăugați câte o bucățică de unt peste fiecare bilă de aluat și aplatizați-o cu degetele, până când veți obține o turtiță mică. Așezați câte 3 turtițe una peste alta. Am obținut 6 grupuri a câte 3 turte fiecare.

6. Acum, frământați fiecare grup, modelându-l într-o bilă omogenă de aluat.

7. Luați câte o bilă de aluat și întindeți-o cu degetele într-o turtă de mărimea dorită.

8. Încingeți o tigaie curată și prăjiți turtele pe ea la foc mare, până când se vor rumeni frumos pe ambele părți. Acest lucru poate dura aproximativ 5 minute pentru fiecare turtă.

9. Scoateți-le pe un platou și savurați-le cu poftă! Sunt absolut delicioase!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!