Vinete cu roșii, sos delicios și cașcaval la cuptor!

Vinetele coapte cu roșii, sos condimentat de smântână și cașcaval pot fi servite ca aperitiv, garnitură sau ca fel principal de mâncare. Sunt într-atât de gustoase și aromate, încât sigur veți dori să le salvați rețeta, ca să le pregătiți cât mai des!

INGREDIENTE:

-2 vinete medii (circa 450 g);

-2-3 roșii medii;

-2 linguri de maioneză;

-2 linguri de smântână fermentată;

-¼ linguriță de boia de ardei iute (sau după gust);

-½ linguriță de hamei suneli;

-un cățel mare de usturoi;

-o legătură mică de mărar și coriandru;

-sare — după gust;

-aproximativ 100 g de mozzarella.

Noi am copt preparatul într-o tavă rotundă, cu diametrul de 22 cm.

Din aceste ingrediente veți obține 4 porții mari sau 6 porții medii.

MOD DE PREPARARE:

1.Pregătiți sosul: amestecați smântâna fermentată cu maioneza, sare după gust, boia de ardei iute, hameiul suneli, usturoiul trecut prin presa de usturoi și verdețurile mărunțite.

2.Tăiați vinetele în rondele cu grosimea de aproximativ 1 cm. Presărați-le cu sare pe ambele părți. Prăjiți-le într-o cantitate mică de ulei încins, pe foc puțin mai mare decât cel moderat, pe ambele părți, până se vor înmuia și se vor rumeni (timp de câte 1 minut pe fiecare parte). Prăjirea lor va îmbunătăți semnificativ gustul preparatului și va reduce timpul necesar pentru coacerea lui.

3.Tăiați roșiile în rondele sau semiluni, cu dimensiunea aproximativ egală cu cea a rondelelor de vinete, cu grosimea de 5 mm.

4.Ungeți tava de copt cu ulei. Așezați rondelele de vinete și roșii sub formă de evantai pe ea, alternându-le și ungându-le cu sos.

5.Coaceți legumele timp de 7 minute în cuptorul preîncălzit până la 220°C‌. 

6.Apoi presărați-le cu mozzarella rasă și coaceți-le pe parcursul a încă 5 minute, până când aceasta se va topi și se va rumeni.

7.Serviți deliciul obținut cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!