Am aflat această rețetă la un restaurant! Soțul meu mă roagă să o pregătesc în fiecare zi!

Vă prezint o rețetă reușită de pregătire a cărnii de porc la cuptor, pe care am aflat-o de la un bun prieten bucătar. Acesta mi-a împărtășit toate aspectele de pregătire, astfel încă să obțin o cină cu adevărat copioasă, la fel ca la restaurant. Vă recomand rețeta și dvs.

INGREDIENTE:

– 1 kg de cotlet de porc;

– sare și piper negru măcinat (după gust);

– 5 cartofi;

– 1 ceapă;

– ulei vegetal de floarea-soarelui;

– 100 g de cașcaval;

– 3 linguri de iaurt grecesc;

– 2 linguri de maioneză;

– 1 linguriță de muștar franțuzesc.

MOD DE PREPARARE:

1. Tăiați carnea în felii cu grosimea de 1 cm. Acoperiți-le cu folie alimentară și bateți-le cu ciocanul pe ambele părți, până când se vor subția.

2. După aceasta, asezonați-le pe ambele părți cu sare și piper negru măcinat după gust, acoperiți-le cu folie alimentară și lăsați-le pe tocător timp de 20 de minute.

3. Curățați cartofii de coajă și dați-i prin răzătoarea cu găuri mici. Puneți-i într-un bol adânc și acoperiți-i cu apă rece.

4. Decojiți ceapa și tăiați-o în formă de jumătăți de rondele.

5. Scurgeți cartofii de apă și distribuiți-i uniform la baza unei forme de copt, periate cu ulei vegetal.

6. În continuare, distribuiți ceapa peste cartofi și asezonați-o cu sare.

7. Apoi așezați feliile de carne și acoperiți-le cu cașcaval ras, amestecat cu maioneză, iaurt și muștar franțuzesc.

8. Acoperiți forma cu o bucată de hârtie de copt și una de staniol, apoi dați-o la cuptor. Pregătiți mâncarea în cuptorul preîncălzit până la 200°C, timp de 20 de minute.

9. Îndepărtați hârtia și staniolul și mai lăsați-o timp de 20 de minute în cuptor, la aceeași temperatură.

10. Mâncarea este gata! Savurați-o cu multă plăcere, alături de o garnitură potrivită.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!