Așa o pregătea și bunica mea! Rețetă de pâine de casă foarte gustoasă, puhavă și aromată!

După ce m-am învățat să coc pâine de casă ca la bunica, nu o mai cumpăr din comerț. Membrii familiei mele adoră să o vadă proaspătă și aromată pe masă și să o savureze la cină. Vă recomand rețeta dată și dvs.!

INGREDIENTE:

– 550 g de făină;

– 6 g de drojdie uscată;

– 1,5 linguri de sare;

– 370 ml de apă caldă;

– ulei de măsline (pentru uns).

MOD DE PREPARARE:

1. Cerneți făina într-un bol adânc și amestecați-o cu drojdia uscată și sarea. După aceasta, turnați apa caldă și frământați un aluat omogen și neted, care nu se lipește de mâini.

2. Ungeți aluatul cu ulei de măsline, acoperiți bolul cu un capac și lăsați aluatul să dospească timp de 1 oră la cald.

3. După aceasta, nu frământați aluatul ca de obicei, ci întindeți marginile acestuia în sus și puneți-le una peste alta. Lăsați-l să dospească 20 de minute, apoi repetați procedura de întindere și mai lăsați-l în bol pentru 15 minute.

4. După aceasta, transferați aluatul pe masa presărată cu făină și tăiați-l în jumătate. Întindeți fiecare bucată într-un blat, rulați-l și modelați o astfel de pâine.

5. Puneți-le pe o tavă tapetată cu hârtie de copt și presărată cu făină. Lăsați puțin spațiu între ele. Acoperiți pâinile cu un prosop și lăsați-le să crească timp de 30 de minute.

6. După aceasta, presărați-le cu făină și dați tava la cuptor. Sub grila cuptorului, puneți un vas cu apă. Coaceți-le la temperatura de 240°C, timp de 30-35 minute.

7. Scoateți pâinile din cuptor, feliați-le și savurați-le cu poftă!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!