Cele mai simple și delicioase rețete de preparare a macroului – 5 metode care vă vor cuceri prin simplitatea lor!

În acest articol veți găsi 5 rețete interesante, dar gustoase și ușoare în același timp, de pregătire a macroului în condiții casnice. Cu siguranță, dacă iubiți peștele, nu veți rămâne indiferent de niciuna dintre ele.

Rețeta nr. 1: Macrou marinat, prăjit și copt la cuptor!

INGREDIENTE:

– 2 macrouri;

Pentru marinadă:

– 1 l de apă;

– 1 morcov;

– 1 ceapă;

– tulpini de pătrunjel;

– 1 tulpină de țelină;

– 2 frunze de dafin;

– 10-12 boabe de coriandru;

– 4-5 boabe de piper negru;

– 3 boabe de ienibahar;

– 2 cuișoare;

– 1 linguriță de sare;

– 1 lingură de zahăr;

– 1 lingură de oțet de 9%;

Pentru servire:

– salată din legume și ierburi proaspete;

– 300 g de broccoli;

– ierburi aromatice (uscate);

– 2 linguri de ulei de măsline;

– 1 ceapă.

MOD DE PREPARARE:

1. Pregătiți marinada: decojiți ceapa și morcovul. Dacă este prea mare, tăiați-l în câteva bucăți. Puneți o cratiță cu apă la fiert. Adăugați ceapa, morcovul, tulpinile de pătrunjel și de țelină în ea. De asemenea, adăugați boabele de coriandru, ienibahar și piper negru. Fierbeți zeama de legume la foc moderat, timp de 15-20 de minute. În final, adăugați sarea, zahărul, oțetul, frunzele de dafin și cuișoarele. Amestecați și scoateți cratița de pe aragaz. Lăsați marinada să se răcească complet.

2. Eviscerați peștii. Îndepărtați-le capetele și aripioarele. Puneți-i într-un recipient potrivit pentru marinare.

3. Turnați marinada rece peste ei, astfel încât să-i acoperiți complet. Acoperiți recipientul cu o folie alimentară și dați-l la frigider pentru cel puțin 6 ore. Însă dacă dispuneți de timp, îl puteți lăsa și 24 ore, astfel, peștii vor ieși mult mai gustoși.

4. Peste o zi, peștii marinați pot fi pregătiți în modul care vă place. Noi vom pregăti unul la cuptor, iar pe celălalt îl vom prăji pe tigaie. Deci, tapetați o tavă potrivită cu hârtie de copt și ungeți-o cu puțin ulei de măsline. Curățați o ceapă și tăiați-o în formă de rondele. Aranjați-le în tavă și puneți macroul pe ele.

5. Pregătiți îndată și garnitura. Pentru aceasta, tăiați broccoli-ul în formă de buchețele. Amestecați-le într-un bol cu puțin ulei de măsline și ierburi aromatice (uscate). Puneți-le în tavă, alături de pește.

6. Coaceți macroul în cuptorul preîncălzit până la 180°C, timp de 25-30 de minute.

7. Iar cel de-al doilea pește îl vom prăji. Puteți folosi un gril electric sau o tigaie obișnuită, cum am făcut și noi. Deci, prăjiți-l în puțin ulei vegetal, la foc mediu. Iar pentru ca să se pregătească mai repede, acoperiți tigaia cu capac. Noi l-am prăjit timp de aproximativ 8 minute pe fiecare parte, încă asta va depinde de mărimea peștelui dvs.

8. Serviți acest pește pe un platou, alături de o salată de legume și ierburi proaspete.

9. Iar peștele copt, serviți-l alături de broccoli-ul aromat și crocant.

Rețeta nr. 2: Macrou pe pat de sare!

INGREDIENTE:

– 2 macrouri;

– 600-700 g de sare.

MOD DE PREPARARE:

1. Această rețetă este foarte simplă. Trebuie doar să tapetați o tavă potrivită cu staniol, să turnați sarea într-un strat uniform pe ea și să puneți peștii eviscerați (ca și în prima rețetă) deasupra. Peștii nu sunt marinați, nici sărați – doar uscați cu ajutorul prosoapelor de hârtie.

2. Puneți tava în cuptorul preîncălzit până la 180°C, și coaceți macrourile timp de 35 minute.

3. Peștele este gata. Acesta a ieșit foarte gustos, potrivit de gras, deoarece sare a absorbit excesul, și nu este deloc sărat. Uitați-vă ce frumusețe! Credem că aceasta este cea mai simplă metodă de pregătire a macroului la cuptor.

Rețeta nr. 3: Macrou „7 minute”!

INGREDIENTE:

– 1 macrou;

– 3 cepe (puteți adăuga și mai multe);

Pentru marinadă:

– 250 ml de apă;

– 1 lingură de sare;

– 2 linguri de zahăr;

– 1 lingură de condiment pentru pește;

– 50 ml ulei vegetal de floarea-soarelui;

– 80 ml de oțet de 9%.

*Volumul cratiței noastre este de 1,5 litri.

MOD DE PREPARARE:

1. Curățați peștele. Porționați-l în bucăți cu o grosime de aproximativ 2 cm. Încercați să nu le tăiați prea groase, deoarece se vor marina mai greu.

2. Curățați cepele și tăiați-le în jumătăți de rondele.

3. Puneți o jumătate din rondelele de ceapă la baza unei cratițe. După aceasta, aranjați și bucățelele de pește într-un strat uniform. Acoperiți-le cu ceapa rămasă.

4. Pregătiți marinada: într-un recipient potrivit, adăugați apa fierbinte, sarea, zahărul, condimentul pentru pește, uleiul vegetal și oțetul. Amestecați și turnați marinada peste ceapă și pește.

5. Puneți cratița pe aragaz și aduceți conținutul în punctul de fierbere. Din acest moment, mai fierbeți ingredientele timp de 7 minute, la foc mediu. După aceasta, scoateți vasul de pe foc și lăsați peștele să se răcească complet.

6. Peștele este gata. Scoateți-l pe o farfurie împreună cu ceapa și serviți-l cu plăcere! Acesta are un gust de nedescris. Merită să-l încercați, vă asigurăm.

Rețeta nr. 4: Macrou afumat fără afumare sau cu fum lichid!

INGREDIENTE:

– 2 macrouri;

– 7-8 prune uscate (trebuie să fie afumate);

– 7 pliculețe de ceai negru;

– 1100-1200 ml de apă;

– 2 linguri de sare (fără vârf);

– 3 linguri de zahăr (fără vârf);

– 1 frunză de dafin;

– boabe de coriandru;

– boabe de piper negru;

– boabe de ienibahar.

MOD DE PREPARARE:

1. Pregătiți saramura: turnați apa într-o cratiță. Adăugați sarea și zahărul. Puneți cratița pe aragaz și aduceți apa în punctul de fierbere. După aceasta, adăugați boabele de coriandru, piper negru și ienibahar, frunza de dafin, prunele uscate (afumate) și pachețelele de ceai. Mai lăsați ingredientele să fiarbă timp de 1 minut și scoateți cratița de pe foc. Lăsați saramura să se răcească complet.

2. Curățați peștii și puneți-i într-un recipient potrivit. Turnați saramura rece peste ei (împreună cu prunele) și lăsați-i pe masă, la temperatura camerei, pentru 6 ore. După aceasta, dați-i în frigider pentru 3 zile.

3. Peștele este gata. Îl puteți scoate din saramură, usca cu niște prosoape de hârtie și savura cu poftă. Datorită prunelor afumate, acesta a căpătat un gust și o aromă ușoară de fum, chiar dacă nu a fost supus procesului de afumare. Trucul este foarte interesant. Încercați-l.

Notă: Pentru a păstra acest pește în frigider, noi îl uscăm bine, apoi îl înfășurăm într-o bucată de tifon.

Rețeta nr. 5: Macrou slab sărat cu usturoi și ierburi!

INGREDIENTE:

– 1 macrou;

– 1 linguriță de sare;

– jumătate de linguriță de mirodenii (noi avem un amestec de piper măcinat);

– 2 căței de usturoi;

– 2-3 linguri de verdețuri proaspete.

MOD DE PREPARARE:

1. Filetați peștii și îndepărtați-le cu grijă toate oasele. Pentru ca acest proces să fie mai ușor, noi decongelăm peștele nu până la urmă. Astfel, acesta este mai ușor de manevrat.

2. Presărați peștele spălat și uscat bine cu sare, piper negru măcinat și usturoi trecut prin presă. Masați bine suprafața macroului cu aceste condimente.

3. Acum, pe una dintre părți adăugați câteva linguri de verdeață tocată mărunt, iar pe cealaltă aduceți-o deasupra. În final, înfășurați compact peștele în folie alimentară.

Rețeta nr. 5: Macrou slab sărat cu usturoi și muștar!

INGREDIENTE:

– 2 macrouri;

Condimente pentru 2 pești:

– 1 lingură de sare;

– 2 căței de usturoi;

– 1 linguriță de muștar;

– 1 linguriță de boia de ardei dulce;

– jumătate de linguriță de amestec de piper măcinat;

– jumătate de linguriță de coriandru măcinat.

MOD DE PREPARARE:

1. Într-un recipient potrivit, amestecați muștarul cu usturoiul trecut prin presă și ungeți peștele cu această compoziție.

2. În alt recipient, încorporați sarea, piperul măcinat, boiaua de ardei dulce și coriandrul măcinat. Presărați generos peștele cu aceste condimente.

3. Înfășurați macroul compact în folie alimentară.

4. Puneți peștii din ambele rețete (5 și 6) în frigider pentru 6 ore. După aceasta, transferați-i în congelator.

5. Peste o zi, îi puteți servi cu plăcere. Veți obține un aperitiv gustos, pe care-l puteți pregăti din timp pentru mesele de sărbătoare.

Acestea au fost rețetele din macrou pe care le-am pregătit pentru dvs. Sperăm că o veți alege pe aceea care v-a plăcut cel mai mult și o veți pregăti cu plăcere pentru familia dvs.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!