Fără făină și ulei – un deliciu rapid de dovlecei pentru micul dejun, prânz sau cină!

Rețetă de mini-pizza la cuptor, pe bază de aluat din dovlecei, fără făină. Acestea sunt atât folositoare, cât și foarte gustoase! Perfecte pentru un picnic în aer liber sau o gustare delicioasă în timpul zilei!

INGREDIENTE:

Pentru aluatul de dovlecei:

– 2 dovlecei mici (cu greutate totală de 700 g);

– 2 ouă mari;

– 5 linguri de fulgi de ovăz;

– sare, usturoi uscat și cozi de ceapă verde (după gust);

Pentru umplutură:

– piept de pui (afumat sau fiert);

– 1-2 crenvurști;

– 5 ciuperci mici;

– o jumătate de ceapă roșie;

– 5 roșii cherry;

– 70 g de cașcaval;

– 2 linguri de sos de roșii (sau ketchup).

MOD DE PREPARARE:

1. Pregătiți aluatul de dovlecei: tăiați capetele dovleceilor și dați-i prin răzătoarea cu găuri mici. Asezonați-i cu un pic de sare și lăsați-i să lase zeamă, timp de 5-7 minute. După care scurgeți-i bine de ea și puneți-i într-un bol adânc.

2. Amestecați dovleceii cu ouăle, apoi încorporați și fulgii de ovăz. Lăsați compoziția puțin să se hidrateze, apoi adăugați usturoiul uscat și cozile de ceapă tocate mărunt. Mai amestecați încă o dată.

3. Tapetați tava cuptorului cu hârtie de copt. Modelați astfel de blaturi pentru mini-pizza din amestecul obținut de dovlecei direct pe ea.

4. Coaceți blaturile de dovlecei în cuptorul preîncălzit până la 180°C, timp de 10 minute.

5. Între timp, pregătiți umplutura: tăiați pieptul de pui în formă de cubulețe și crenvurștii în formă de rondele.

6. De asemenea, tăiați ciupercile în feliuțe, roșiile în rondele și ceapa roșie în formă de jumătăți subțiri de rondele.

7. Scoateți blaturile de dovlecei din cuptor și ungeți-le cu sos de roșii. După aceasta, adăugați deasupra câte un pic din fiecare ingredient pregătit pentru umplutură. Presărați-le cu cașcaval ras deasupra.

*De asemenea, puteți adăuga ingredientele dvs. preferate pentru pizza, sau de care dispuneți.

8. Dați mini-pizzele la cuptor pentru încă 10 minute.

9. Apoi scoateți-le din cuptor și savurați-le cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!