O idee nouă de pâinici umplute cu inele de ceapă și carne tocată – o bunătate cu un gust deosebit!

Vă prezentăm o rețetă deosebită de pâinici umplute cu inele de ceapă, carne tocată și smântână. Aceasta iese foarte fină, aromată, suculentă și apetisantă. Nu ezitați și dvs. să o pregătiți! Cu siguranță, veți rămâne mulțumiți!

INGREDIENTE:

– 3 cepe;

Pentru aluat:

– 150 ml de lapte;

– 30 g de unt;

– 380 g de făină;

– 1 linguriță de sare;

– jumătate de linguriță de zahăr;

– 1 linguriță de drojdie uscată;

– 1 ou;

Pentru umplutură:

– 150-200 de carne tocată (la alegere);

– 1 ceapă;

– 1 roșie;

– țelină;

– 30 ml de ulei vegetal de floarea-soarelui;

– 1 lingură de pastă de tomate;

– 30 ml de apă;

– busuioc (opțional);

– sare, condimente după gust;

– 150 g de smântână fermentată;

– 1 albuș de ou;

– cașcaval;

– 1 gălbenuș de ou (pentru ungere).

MOD DE PREPARARE:

1. Pregătiți aluatul: adăugați untul și laptele într-o crăticioară. Topiți ingredientele la foc mediu, până la omogenizare.

2. Într-un bol încăpător, amestecați făina cu zahărul și drojdia uscată.

3. Turnați amestecul de lapte și unt peste făină. Acesta nu trebuie să fie fierbinte. De asemenea, adăugați oul și frământați aluatul final. Inițial, amestecați cu o spatulă, apoi frământați-l cu mâinile. Trebuie să obțineți o bilă omogenă și nelipicioasă.

4. Transferați aluatul într-o pungă de plastic și lăsați-l în ea să se „odihnească” timp de 15 minute.

5. Pregătiți umplutura: încingeți o tigaie cu puțin ulei vegetal. Adăugați carnea tocată, ceapa, roșia și țelina tăiate mărunt. Amestecați ingredientele și prăjiți-le la foc mediu timp de câteva minute. După aceasta, adăugați sosul de soia, pasta de tomate și sarea. Amestecați și mai gătiți umplutura timp de câteva minute. Turnați apa și condimentați amestecul cu busuioc (opțional) și piper negru măcinat. Gătiți-l timp de 15-20 de minute, cu capacul acoperit.

6. Decojiți 3 cepe, tăiați-le ambele părți cu un cuțit, apoi efectuați o tăietură pe lungime, dar nu până la urmă, ci până la miezul cepei. După aceasta, separați-o în inele. Trebuie să păstrați șase inele mai mari.

7. Scoateți aluatul din pungă, mai frământați-l un pic pe suprafața de lucru, apoi divizați-l în șase părți egale, modelându-le în formă de bile. Întindeți-o pe fiecare într-o foaie rotundă și subțire.

8. Adăugați câte un inel de ceapă în centrul fiecărei turte de aluat, adunați marginile acesteia și aduceți-le peste inel, introducându-le în interior. Amplasați-le pe o tavă de copt.

9. Separați gălbenușul de albuș. Bateți gălbenușul într-un recipient și periați inelele de aluat cu el.

10. Încorporați smântâna fermentată, albușul de ou, puțină sare și piper negru măcinat într-un recipient mic. Împărțiți amestecul și turnați-l în toate inelele de pâine și ceapă.

11. După aceasta, adăugați în fiecare câte o lingură de umplutură.

12. Dați cașcavalul prin răzătoarea mare și presărați fiecare pâine cu el.

13. Transferați tava în cuptorul preîncălzit până la 180°C și coaceți deliciul obținut timp de 30-35 minute.

14. Scoateți-l din cuptor și serviți-l cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!