Plăcintă cu varză – se topește în gură! Nu-i veți putea scoate de la masă! Încercați să vă convingeți!

Cea mai gustoasă plăcintă cu varză. Aluat extrem de fin și umplutură pregătită într-un mod neobișnuit, dar reușit, după părerea noastră, cea mai bună metodă de a pregăti varza pentru plăcintă sau varza în general. Un rezultat pe cinste, care merită încercat neapărat!

INGREDIENTE:

Pentru aluat:

– 300-310 gr de făină;

-150 ml de lapte sau apă (am folosit lapte + apă);

– 10 gr de drojdie proaspătă sau 4 gr de drojdie uscată;

– 20 gr de zahăr;

– 4 gr de sare;

– 1 ou (1½ lingură pentru uns);

– 35 gr de unt.

Pentru umplutură:

– 500 gr de varză tăiată fideluță;

– 2 ouă fierte;

– 60 ml de lapte;

– 70 gr de unt;

– 1 linguriță de zahăr;

– ½ linguriță de sare (sau după gust);

– mărar;

– piper negru.

MOD DE PREPARARE:

1. Pregătiți aluatul. Dizolvați drojdia în lichid, transferați amestecul în vasul în care veți frământa aluatul și adăugați zahăr.

2. Bateți oul cu furculița. Păstrați 1½ lingură pentru uns, iar ce rămâne adăugați în vas și amestecați, până la omogenizare și cât să se topească complet zahărul.

3. Încorporați făina și sarea, amestecați și frământați aluatul, până se adună într-o bilă și se va lipi puțin de mâini.

Sfat. Dacă pregătiți aluatul pentru prima dată, adăugați făina treptat, în cazul în care veți avea nevoie de o cantitate mai mică.

4. Adăugați porții mici de unt moale, frământând după fiecare, până se încorporează complet. Aluatul va deveni moale și nelipicios.

Sfat. Aluatul poate fi frământat cu ajutorul mixerului planetar, adăugând ingredientele în aceeași ordine, iar la final încorporați untul, doar că trebuie să fie rece.

5. Frământați aluatul pe suprafața de lucru timp de 3-5 minute, până devine o bilă netedă.

6. Așezați aluatul într-un vas uns cu ulei, îl acoperiți cu folie de plastic și îl lăsați la dospit pentru 1,5 ore.

7. Pregătiți umplutura. Transferați varza în tigaie, adăugați zahăr, sare și o frecați cu mâinile.

8. Adăugați lapte, unt și o gătiți, amestecând, până se topește untul.

9. Acoperiți tigaia cu capac și înăbușiți varza timp de 15 minute la foc mic. Varza devine moale și are un gust rafinat de unt.

Sfat. Dacă varza este fragedă și lasă multă zeamă, e nevoie să o strecurați pe sită.

10. Luați tigaia de la foc, adăugați piper negru, mărar, ouă tăiate cuburi și sare, după gust. Lăsați umplutura să se răcească, puteți scoate tigaia la rece.

Sfat. Varza pregătită în acest mod poate fi servită în calitate de umplutură.

11. Tapetați baza formei (26-28 cm) cu hârtie de copt, iar pereții îi ungeți cu unt.

12. Împărțiți aluatul în 2 bucăți, una mai mare și una mai mică. Bucata mai mică o lăsați la o parte și o acoperiți cu folie.

13. Presărați suprafața de lucru cu făină și întindeți bucata mai mare într-un blat rotund cu grosimea de aproximativ 5 mm.

14. Transferați aluatul în formă, îl nivelați și modelați o bordură mică.

15. Adăugați umplutura și o repartizați uniform.

16. Întindeți a doua bucată de aluat, acoperiți umplutura și lipiți marginea. Puteți tăia aluatul în exces, dacă doriți.

17. Faceți câteva găuri, pe unde vor ieși aburii, acoperiți plăcinta cu folie și o lăsați pentru 30-40 de minute.

18. Din resturile de aluat, puteți face un decor pentru plăcintă, noi am făcut steluțe.

19. Amestecați oul păstrat la început cu 1 lingură de lapte, ungeți plăcinta și o presărați cu susan.

20. Dați forma la cuptorul preîncălzit până la 190°С pentru 35-40 de minute. Lăsați plăcinta să se răcorească și o scoateți din formă.

Serviți plăcinta caldă. Este gustoasă și suculentă cu aluat moale și pufos, cu umplutură delicioasă! Vă recomandăm să o pregătiți, fiți siguri, nimeni nu va rămâne indiferent! Puteți păstra plăcinta la frigider într-un recipient închis ermetic. Este gustoasă și rece, dar o puteți, de asemenea, încălzi pe tigaia uscată pe ambele părți, la cuptorul cu microunde sau la cuptor.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!