Supă cu chifteluțe și cartofi!

Preferata supă a multora, ce se prepară simplu și rapid. Ea vă poate încălzi în cele mai reci zile! Opțional, puteți adăuga și alte ingrediente în supă, cum ar fi paste, orez, ardei gras etc. Noi am adăugat orez în chifteluțe, ca să fie mai voluminoase și mai fine. Prăjiți-le neapărat, astfel sunt mai apetisante și mai gustoase.

INGREDIENTE:

-3 cartofi medii;

-1 morcov;

-1 ceapă;

-1 legătură de mărar;

-300-400 gr de carne tocată de porc sau vită-porc;

-1 cățel de usturoi;

-1 ou;

-2-3 linguri de orez (fiert până e gata sau aproape gata);

-1/2 linguriță de usturoi granulat;

-1 linguriță de mărar uscat;

-1 foaie de dafin;

-sare și piper negru;

-2-2,5l de apă.

MOD DE PREPARARE:

1.Tăiați cartofii cuburi, îi puneți într-un vas și turnați apă rece, astfel nu se vor întuneca la culoare.

2.Morcovul îl tăiați jumătăți sau sferturi subțiri de rondele. De semenea, îl puteți da prin răzătoare.

3.Tăiați ½ de ceapă bucăți mici, iar cealaltă jumătate o adăugați în carnea tocată. O puteți trece prin răzătoare sau prin mașina de tocat carne, împreună cu carnea.

4.Mărunțiți legătura de mărar.

5.În carnea tocată, adăugați sare, piper negru, ceapa răzuită, usturoi dat prin presă, ou, orez înmuiat timp de 30-40 de minute în apă clocotită sau fiert și puțin mărar. Opțional, adăugați puțin condiment khmeli-suneli. Amestecați foarte bine ingredientele.

6.Luați câte 1 linguriță de umplutură și formați chifteluțe mai mici decât o nucă. Le așezați pe farfuria umedă, astfel nu se vor lipi.

7.Prăjiți ceapa și morcovul pe tigaia cu ulei, timp de 2 minute la foc mediu.

8.Într-o cratiță, turnați apa, o dați în clocot, adăugați sare și legumele din tigaie și le lăsați să fiarbă.

9.Turnați ulei în tigaia înfierbântată, așezați cu grijă chifteluțele și le prăjiți pe ambele părți, doar până se formează crustă rumenă, timp de aproximativ 2 minute.

10.În supă, adăugați cartofii, piper negru și sare, dacă simțiți că e cazul.

11.Adăugați chiftelele în supa clocotită, apoi usturoi granulat, mărar, uscat și 1 foaie de dafin. Fierbeți supa timp de 15 minute fără capac și la foc mic.

12.La final, adăugați mărarul proaspăt, fierbeți supa timp de încă 1 minut, opriți flacăra, acoperiți cratița cu capac și lăsați supa pentru cel puțin 15 minute.

Dacă aveți careva secrete proprii cum pregătiți supa cu chifteluțe, le așteptăm cu drag în comentarii.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!