Supă de varză cu cartofi, salam și bacon!

Vă propunem să pregătim împreună această supă de varză după rețeta poloneză, în care se folosesc 2 feluri de varză: proaspătă și murată. Pentru preparare nu aveți nevoie de mult timp, însă în rezultat obțineți un fel de mâncare gustos, sățios și apetisant, care vă asigură un prânz deosebit.

INGREDIENTE:

-350 gr de varză proaspătă;

-250 gr de varză murată cu moare;

-160 gr de ceapă;

-120 gr de morcov;

-200 gr de bacon;

-350 gr de salam semiafumat;

-1,9l de supă de pui sau de carne;

-2 foi de dafin;

-10 gr de mărar;

-280 gr de cartofi;

-2 lingurițe de boia;

-1 lingură de sare;

-1/2 linguriță de piper negru.

MOD DE PREPARARE:

1.Tăiați varza proaspătă cuburi și baconul bucăți.

2.Adăugați baconul într-o cratiță și îl gătiți timp de 3 minute la foc mic.

3.Tăiați salamul rondele, îl adăugați în cratița cu bacon și gătiți totul timp de 3 minute la foc mic.

4.Tăiați morcovul și ceapa sferturi de rondele, adăugați legumele în cratița cu salam și gătiți ingredientele timp de 4 minute la foc mic.

5.Transferați varza în cratiță, amestecați și o gătiți timp de 3 minute la foc mic.

6.Tăiați cartofii cuburi.

7.Adăugați varza murată cu moare în cratiță, transferați cartofii, adăugați boia, sare, piper negru și foi de dafin.

8.Turnați supa, amestecați și o aduceți până la punctul de fierbere.

9.Acoperiți cratița cu capac și gătiți mâncarea timp de 15 minute la foc mic.

10.Opriți flacăra, adăugați mărar mărunțit și serviți supa.

Este o supă plină de savoare, iar varza face o pereche perfectă cu salamul și baconul.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!