Vinete în stil turcesc! Rețetă ușoară, delicioasă și folositoare!

Astăzi vă prezint o rețetă delicioasă de vinete în stil turcesc. Fiind combinate cu roșii, ardei și cașcaval, acest fel de mâncare iese ușor, delicios, folositor, perfect pentru un prânz sau o cină copioasă.

INGREDIENTE:

– 2 vinete;

– 3 cepe;

– 200 g de roșii cherry;

– 1 ardei gras;

– 2 căței de usturoi;

– cașcaval (după gust);

– câteva crenguțe de pătrunjel;

– ulei de măsline;

– sare, piper negru măcinat și boia de ardei dulce (după gust).

MOD DE PREPARARE:

1. Tăiați vinetele în rondele cu grosimea de aproximativ 1 cm. Întindeți-le pe tocător, presărați-le cu sare și lăsați-le să lase zeamă timp de 10-15 minute.

2. Între timp, pregătiți legumele: tăiați cepele în formă de sferturi de rondele, apoi curățați ardeiul gras de cotor și semințe și tăiați-l în cubulețe de mărime medie.

3. Peste 15 minute, așezați rondelele de vinete pe o tavă tapetată cu hârtie de copt, presărați-le cu puțin piper negru măcinat și dați-le la cuptor. Coaceți la temperatura de 200°C, timp de 20 de minute.

4. Încingeți o tigaie cu puțin ulei de măsline, la foc mediu. Adăugați ceapa în ea și prăjiți-o până când se va înmuia. Apoi adăugați ardeiul și lăsați-l și pe el să se înmoaie.

5. Spălați roșiile cherry, apoi tăiați-le pe toate în jumătate.

6. Adăugați-le în tigaie, asezonați legumele cu sare și piper negru măcinat și mai lăsați-le să se prăjească timp de 5 minute.

7. Tocați pătrunjelul mărunt și puneți-l într-un recipient potrivit. Adăugați usturoiul trecut prin presă, sare, piper negru măcinat și boia de ardei dulce după gust, un pic de ulei de măsline și amestecați.

8. Periați forma de copt cu ulei de măsline. Adăugați un strat de rondele de vânătă coaptă la baza ei și ungeți-le cu un pic de verdeață cu usturoi.

9. După aceasta, adăugați o treime din legumele prăjite și răspândiți-le uniform. Continuați stratificarea încă de două ori. În final, presărați mâncarea cu cașcaval ras.

10. Pregătiți-o în cuptorul preîncălzit până la 180°C, timp de 20-25 minute.

11. Scoateți deliciul obținut din cuptor și savurați-l cu multă plăcere!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!