Piftie în coajă de ou – aperitiv aspectuos și foarte delicios!

Dacă sunteți în căutarea unui aperitiv prezentabil, gustos și neobișnuit pentru masa de sărbătoare, atunci vă recomandăm să trageți o privire la această rețetă originală. Cu puțină răbdare și îndemânare, veți obține o adevărată operă de artă, față de care nici un oaspete nu va rămâne indiferent. Nu ezitați! Încercați rețeta!

INGREDIENTE:

Pentru piftie:

– 1 piept de pui;

– 1 morcov;

– 1 rădăcină de pătrunjel;

– o bucata de rădăcină de țelină;

– 1 frunză de dafin;

– 3-4 boabe de ienibahar;

– 1 litru de apă;

– sare după gust;

– aproximativ 5 lingurițe de gelatină;

Pentru ouă:

– 7 ouă;

– 3 linguri de porumb conservat;

– 3 linguri de mazăre conservată;

– 1 ardei dulce roșu;

– câteva crenguțe de pătrunjel.

MOD DE PREPARARE:

1. Pregătiți piftia: curățați toate legumele de coajă și spălați-le bine. Într-o crăticioară, adăugați pieptul de pui, morcovul, rădăcina de țelină și de pătrunjel, frunza de dafin și boabele de ienibahar. Turnați apa peste ingrediente și asezonați-le cu sare. Fierbeți zeama timp de aproximativ o oră la foc mediu.

2. După aceasta, scoateți legumele și carnea într-un recipient separat.

3. Într-un recipient potrivit, amestecați gelatina cu un pic de zeamă din crăticioară, până când se va dizolva complet. Apoi turnați compoziția în cratiță și amestecați. Scoateți vasul de pe foc și, până când, lăsați-l deoparte.

4. Pregătiți ouăle: folosind vârful subțire al unui cuțit, spargeți puțin vârful a 7 ouă și turnați cu grijă gălbenușurile și albușurile într-un bol. Pe acestea le puteți folosi pentru vreun desert pentru masa de sărbătoare.

5. Puneți cojile într-un bol adânc. Turnați apă fierbinte peste ele și sterilizați-le bine atât în interior, cât și pe exterior.

6. Scoateți cojile de ouă din bol și puneți-le cu gaura în jos pe un suport pentru ouă, ca să se scurgă bine.

7. Între timp, pregătiți restul ingredientelor: tăiați ardeiul roșu și pieptul fiert de pui în formă de cubulețe. Pregătiți frunzulițele de pătrunjel pentru decor și scurgeți porumbul și mazărea conservată de zeamă.

8. Umpleți cojile de ouă: luați câte o frunză de pătrunjel și puneți-o la baza acestora, ajutându-vă de o pensetă. După aceasta, adăugați câteva boabe de porumb, de mazăre, câteva bucățele de ardei și de carne. Apoi continuați să stratificați din nou ingredientele, până când veți umple coaja de ou.

9. În final, turnați zeama de legume peste ingredientele din ea, astfel încât să o umpleți cu vârf. Transferați-le la frigider, până când piftia se va prinde foarte bine.

10. Scoateți piftia din frigider și spargeți cu grijă cojile, ca și cum ați decoji niște ouă. Puneți-le pe niște platouri potrivite și serviți-le pe masa de sărbătoare. Dacă doriți, le puteți pune pe toate pe un platou și decora cu verdeață.

Notă: Dacă doriți, puteți utiliza propria rețetă de pregătire a piftiei. Pentru că înțelegem, fiecare are gusturi diferite.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!