Un fel de mâncare foarte gustos și servit într-o metodă neobișnuită. Acest aperitiv poate fi folosit nu numai pentru a împodobi o masă festivă, ci și pentru a diversifica meniul de zi cu zi!
INGREDIENTE:
– 6 ouă fierte tari;
– jumătate de conservă de pește în ulei (macrou, sardine, ficat de cod etc.);
– 1 linguriță de maioneză;
– orice fel de verdeață;
– 2 lingurițe de ceai negru – la 300 ml de apă.
MOD DE PREPARARE:
1. Tăiați ouăle în două – 1/2 și 2/3. Partea mai mică va fi „piciorușul” ciupercii, iar cea mare – „pălăria”. Scoateți cu grijă gălbenușurile și puneți-le într-un castron.
2. Puneți „pălăriile” ciupercuțelor într-o cratiță cu ceai negru să fiarbă timp de 10-15 minute.
3. Între timp, adăugați gălbenușurile, conserva de pește și maioneza în același bol. Pasați ingredientele cu o furculiță, până la omogenizare. Turnați compoziția obținută într-o pungă de plastic și tăiați-i colțul cu o foarfecă.
4. Decorați „poienița” pentru ciuperci cu verdeață proaspătă.
5. Umpleți „piciorușele” ciupercilor cu umplutura obținută și așezați-le pe platou cu susul în jos.
6. Scoateți și „pălăriile” de pe foc și lăsați-le puțin să se răcească și usuce. Apoi adăugați puțină umplutură în ele și puneți-le peste baza ciupercilor.
7. Ciupercuțele frumoase și gustoase sunt gata! Savurați-le cu multă plăcere!
Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!